Furtuna

Hălăduie furtuna. Şi de frică
Parcă bate nu ştiu cine-n geam
Puricele inimii abdică
Trezindu-se când nu mă aşteptam

Îmi trag pest cap aşternutul
Mă ghemui mai mult în culcuş
Alături de mine trecutul
Şi spaima venind pe sub uşi

Nu mai am curaj. De teamă,
Parcă se aud paşi alergând
A cui o fi aceea care mă cheamă
Vocea ştrangulată, tremurând?

Zgâlţâie-se uşa din ţâţâni
Eu rămân ca un semn de-ntrebare
Parcă stau aşa de săptămâni
Fără ajutor şi scăpare

Alături de mine consoarta
Sforăie confortabil, discret
Să vezi cum desparte-ne soarta
Pe omul de rând de-un poet

Cu inima-n dinţi şi lucid
Trec peste acea interzisă
clipă. Mă scol şi închid
O uşă ce nu era bine închisă

Furtuna-i departe acuma
Zgomotele trec printr-o surdină
Îmi sporesc resursele cu suma
temerilor: S-a făcut lumină!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!