Scrisoare din Basarabia
Cu vorba-mi strâmbă și pripită
Eu știu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat și grai și pită
Și-ai năvălit pe-al meu pamânt.
În vremea putredă și goală
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școală
Că-mi ești dușman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mințit!
Cu pocăință nesfârșită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea tarziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.
Aflând că frate-mi ești, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc și arestată
Și dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnașii scot și astăzi sare
Și nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi și vă sărut.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre școală
- poezii despre sărut
- poezii despre scrisori
- poezii despre pâine
- poezii despre pocăință
- poezii despre noroc
- poezii despre lectură
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?