Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>Din caierul bunicii</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=360274" style="color:#000;text-decoration:none">Torcea bunica timpul în caierul de lână,<br>curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.<br>Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale<br>din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.<br>Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica <br>căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton. <br>Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,<br>iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,<br>pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor. <br>Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,<br>vedeam, doar dimineaţa, în paner,<br>din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.<br>Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.<br>Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,<br>ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins. <br>Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.<br>Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.<br>Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,<br>parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.<br>Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.<br>Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,<br>cu o mişcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul să aibă-ndestulare.<br>Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca să-ntregească şirul,<br>cu unic început, din care bifurcaţii întruna s-au născut.<br>A-nţepenit clepsidra cu firul prins în caier,<br>şi n-a ştiut bunica că-n mînă eu l-am prins,<br>să fie moştenirea pe care s-o transmit.<br>Ştafeta vieţii curge întruna în timpul conştient şi cine poate şti,<br>peste milenii, în caierul de stele, poate se va-nmulţi.<br>Căci e matur Pământul şi vremea i-a venit,<br>Să mute firul în loc cu-ndestulare, de care să profite şi ultima suflare.<br>A tot slăbit Pământul, începe a picoti,<br>e supt de energii, că pofticioasă-i viaţa, plină de lăcomii.<br>Dar, e tenace, cu adaptări ciudate şi sorţi de-nvingătoare,<br>sigur va izbuti, aşa este corect, cu gându-n viitor şi ancore-n trecut,<br>c-aşa doreşte timpul, să fie perceput.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://poezii.citatepedia.ro/">poezie</a> de <strong><a rel="author" href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Tudor+Iancu">Tudor Iancu</a></strong></div>
| Module dinamice