Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>Domnul meu!</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none"><i>(Ioan 20,13)</i></a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">De câte ori citesc la rând Scriptura şi-ajung la misterul cel sfânt al învierii, <br>Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluieşte, ca adierea-nmiresmată-a primăverii. <br>Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere, <br>Şi mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvinţel micuţ, dar unul dintre-acele <br>Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un peşte căruia i-ai dat <br>Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat. <br>Spune Ioan că-n zorii neuitaţi ai învierii, când întunericul îşi disputa supremaţia, <br>Grăbea cu paşi precipitaţi de spaima nopţii, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria. <br>Colţoase pietre, mici bucăţi de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare; <br>Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare. <br>Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei să spulbere ai beznei reci fiori, <br>Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori, <br>Nu s-a găsit nici cin' să stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei, <br>Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălţimile veciei. <br>Ajunge în sfârşit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este! <br>Şi-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea şi lor de veste. <br>Şi după cum în cursa nopţii înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare, <br>N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare. <br>Cu ochii plânşi, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughiţuri care-i zguduiau tot corpul, <br>Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care şi mort îmi este mie TOTUL!" <br>Ca trăznetul din nori loveşte-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt, <br>Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt. <br>Ajunşi, se pleacă, intră în mormânt şi văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat. <br>Iată fâşiile de pânză şi ştergarul. Dar El? Să fie oare-aşa că grădinarul L-a luat? <br>Şi-apoi cu o nedumerire şi mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros, <br>Cei doi, miraţi de-atâtea taine ne' nţelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">Maria însă stă şi plânge-afară, lângă mormântul Prinţului vieţii, <br>Până când noaptea se topi ca ceara-n soare şi-o-nvălui aureola dimineţii. <br>Ştia, era adevărat tot ce văzuse, şi-n mintea ei Isus rămâne încă mort. <br>Dar vezi, în tainiţa sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca şi un resort.... <br>Trec clipele. Şi-n jalea ei crescândă priveşte iar prin gura de mormânt, <br>Căci pe Isus, chiar mort ea-L preţuieşte mai mult ca pe toţi viii pe pământ.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe, <br>Ci îi trimite soli ce-i spun că Prinţul vieţii nu se putea să fie înghiţit de moarte. <br>Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei <br>Recucereşte, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prinţul veşniciei. <br>Priviţi acum cât de feeric străluceşte această dragoste-a Mariei Magdalina, <br>Căci nu-L dă pe Isus cel mort nici pe toţi viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina. <br>Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat, <br>L-a copleşit şi pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă şi El a cedat. <br>Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L ştie mort, <br>I Se-arătă şi-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">*</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat şi am rămas pe gânduri dus... <br>Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleşească, biruindu-L, pe Isus? <br>Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, şi-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu"; <br>Am prins atunci adâncul înţeles cum poate omul să-L biruie până chiar şi pe Dumnezeu.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos; <br>Nu-I spune nici Domnul Isus - deşi El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal şi mai frumos: <br>"E Domnul meu! E şi Hristos, şi Isus, dar dacă fără El, nici când Îl ştiu chiar mort, nu pot, <br>E pentru că, fiind şi Domnul vieţii me1e, EI mi-este suflul vieţii, El mi-este pulsul inimii în tot."</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=314158" style="color:#000;text-decoration:none">O, binecuvântată fii şi astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care <br>L-ai preţuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare. <br>Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos, <br>Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrăţişa pe cel mai păcătos. <br>Isuse scump, focar etern al veşnicei iubiri, aprinde-ne şi pe noi azi ca pe Maria, <br>Să stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec şi mort, iar Tu ne-apari departe cât e veşnicia. <br>Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt, <br>Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te ştim viu, însoţitor al nostru pe pământ. <br>O, lasă-ne, Isuse, să-nvăţăm şi noi că dacă vrem să Te cunoaştem înviat şi bine, <br>Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuşi lângă Tine. <br>Şi după cum Tu ne-ai iubit când eram morţi, ca să ne poţi avea în veşnică-nviere, <br>Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veşnicia ce nu piere.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://poezii.citatepedia.ro/">poezie</a> de <strong><a rel="author" href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Valdi+Herman">Valdi Herman</a></strong></div>
| Module dinamice