Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>A zecea elegie</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,<br>imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.<br>De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice<br>sau prea încordate, nici una dintre bătăile<br>clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă<br>obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.<br>O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.<br>Cum de nu am putut, nealinate surori,<br>să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins<br>în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,<br>cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,<br>de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă<br>frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,<br>un timp al anului tainic, nu numai timp<br>– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele, <br>unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită, <br>se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie, <br>fontă turnată-n tiparele golului.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">O, cum ar strivi un înger, sub tălpi, bâlciu-amăgirilor,<br>mărginit de biserică, cea cumpărată de gata;<br>curată, închisă, dezamăgită, ca o poştă, dumineca.<br>Afară însă, de-atâta bâlci, marginile se încreţesc.<br>Scrânciob al libertăţii! Jongleri şi scafandri ai zelului!<br>Şi tirul cu mogâldeţe al fericirii boite,<br>unde ţopăie la ţintă ceva, şi zornăie ca tinicheaua,<br>când unul, mai abil, nimereşte. Hazard şi aplauze<br>îl duc ameţit mai departe; tarabe pe gustul oricui<br>cheamă, ţipă şi trâmbiţează. Adulţii însă au ceva<br>mai grozav de văzut, cum banii se-nmulţesc anatomic,<br>nu numai pentru distracţie: organul sexual al banului,<br>totul, întregul, acţiunea – asta instruieşte, asta te face<br>fertil...<br>... O, dar numai ceva mai departe,<br>după ultimul gard pe care-s lipite afişe cu «Fără de moarte»<br>berea aceea amară care pare atât de dulce celor ce-o beau,<br>când distracţii proaspete mestecă-ntr-una, o dată cu ea...<br>imediat, în spatele gardului, chiar după el, e ceva, cu-adevărat.<br>Copii se joacă, îndrăgostiţi se ţin la oarecare distanţă,<br>gravi, în iarba sărăcăcioasă, şi câini sunt stăpâni pe natură.<br>Adolescentul i-atras mai departe; poate iubeşte o tânără<br>tânguire... În urma ei intră-n poieni. Ea rosteşte:<br>– Departe. Locuim acolo, afară...</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Unde? Şi-adolescentul o<br>urmează. Făptura-i îl mişcă. Umărul, gâtul – poate <br>că e de nobilă viţă. Dar el o lasă, se-ntoarce, <br>o părăseşte, face un semn... Ce să fie? Ea-i o tânguire.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Numai morţii cei tineri, în prima stare<br>a liniştii veşnice şi a desprinderii,<br>o urmează cu drag. Ea întâmpină<br>fetele. Şi le face prietene. Le arată blând<br>ceea ce poartă, perle ale durerii şi-ale răbdării<br>văluri subţiri. – Pe-adolescenţi<br>îi însoţeşte-n tăcere.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Dar acolo unde-şi au lăcaşul, în vale, una din tânguirile <br>cele mai vârstnice îl ia în grijă pe-adolescent, când pune-ntrebări: <br>– Eram, spune ea, un neam mare, odată, noi, tânguirile. <br>Străbunii erau mineri acolo, în muntele mare; găseşti, câteodată, <br>la oameni, vreo bucată de suferinţă şlefuită, străveche, <br>sau de mânie-mpietrită ca zgura, din bătrânul Vulcan. <br>Da, acolo-i era obârşia. Am fost odinioară bogaţi.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Şi ea îl conduce uşor prin vastul ţinut al tânguirilor,<br>îi arată coloanele templelor sau ruinate castele din care<br>prinţi ai tânguirii domneau cândva, înţelept,<br>peste ţară. Îi arată înalţii copaci de lacrimi<br>şi lanuri de-nfloritoare melancolie,<br>(cei vii o ştiu doar în chip de frunziş),<br>îi arată-animale de vaier, păscând – şi câteodată,<br>ţâşneşte o pasăre şi trasează, în zbor, prin privirea lor<br>înălţată, până departe, slova ţipătului ei însingurat. –<br>Seara, îl duce la mormintele celor bătrâni<br>din neamul de tângă, la proroci şi sibile.<br>Când noaptea-i aproape, ei merg mai încet, şi-n curând<br>selenar se ridică, veghind peste toate<br>mormântul. Frate cu cel de la Nil,<br>sfinxul măreţ –: chip al tăinuitei<br>cămări.<br>Şi ei se uimesc în faţa încununatului creştet, care pururi<br>tăcut, aşază chipul uman<br>pe-a stelelor cumpănă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Privirea lui ameţită de proaspăta moarte<br>nu îl cuprinde. Dar ochii-i<br>sperie bufniţa de după marginea pskentului. Şi ea,<br>cu o prelungă, înceată atingere de-a lungul obrazului,<br>pe cea mai coaptă rotunjime a lui,<br>trasează moale în noul<br>auz al morţilor, deasupra celor două<br>foi desfăcute, un inefabil contur.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Şi mai înalte, stelele. Noile. Stele-ale ţării de chin.<br>Încet tânguirea le spune pe nume: – Aici,<br>uite; Cavalerul, Toiagul iar constelaţia mai densă<br>ei o numesc Cunună de spice. Apoi, către pol, mai departe:<br>Leagăn şi Drum şi Carte-arzătoare, Păpuşă, Fereastră.<br>Dar în cerul de sud, limpede ca-n palma<br>unei mâini fericite, clar strălucitorul «M»,<br>care-nsemnează Mumele... –</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Dar e timpul să plece cel mort şi tânguirea vârstnică-l duce<br>până la valea abruptă,<br>unde-n lumina lunii licăreşte ceva:<br>izvorul de bucurie. Cu evlavie<br>ea îl numeşte şi spune: – Printre oameni, acesta<br>e un năvalnic torent. –</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Ei stau la poalele muntelui.<br>Şi acum ea îl strânge în braţe, plângând.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Singur el urcă acolo, în munţii străvechii dureri.<br>Şi nici măcar pasul nu-i sună dintr-un destin fără glas.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">De ne-ar stârni morţii cei fără sfârşit o metaforă, <br>poate ne-ar duce spre mâţişorii-atârnând în alunii <br>golaşi sau ne-ar vorbi <br>despre ploaia ce cade pe sumbrul pământ, primăvara. –</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312456" style="color:#000;text-decoration:none">Şi noi, gândind la fericirea<br>ce urcă, am fi atinşi de-acea emoţie<br>care-aproape ne năruie<br>când fericirea pogoară.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://poezii.citatepedia.ro/">poezie</a> de <strong><a rel="author" href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Rainer+Maria+Rilke">Rainer Maria Rilke</a></strong> din <em><a href="http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Rainer+Maria+Rilke&d=Elegiile+din+Duino">Elegiile din Duino</a></em>, traducere de <a href="http://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=Maria+Banu%BA">Maria Banuş</a></div>
| Module dinamice