Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>A şaptea elegie</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur<br>să fie firea strigătului tău; şi-ntr-adevăr,<br>ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea<br>când primăvara-n urcuş o înalţă, aproape uitând<br>că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură<br>pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.<br>Ca şi pasărea eşti gata şi tu să chemi –<br>în aşa fel ca, încă nevăzută,<br>prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns<br>se trezeşte cu-ncetul, se-nviorează când îl asculţi –<br>arzătoare-nsoţind simţirea ta îndrăzneaţă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Şi trebuie să-nţeleagă primăvara că pretutindeni răsună<br>o Bunavestire. La început<br>o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere<br>o zi limpede ce încuviinţează.<br>Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul<br>templu al viitorului –; pe urmă trilul, ţâşnire<br>pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă<br>revărsarea-ntr-un joc promiţător. Şi-n faţa lui vara.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Nu numai toate dimineţile de vară – nu numai<br>aşa cum se preschimbă în ziuă şi strălucesc înainte de-a începe.<br>Nu numai zilele, care-s duioase cu florile, şi sus,<br>cu copacii împliniţi sunt tari şi puternice.<br>Nu numai fervoarea acestor desfăşurate forţe,<br>nu numai drumurile, nu numai câmpiile seara,<br>nu numai, dup-o târzie furtună, limpezirea care răsuflă,<br>nu numai somnul apropiat şi-o presimţire-n amurg,<br>ci nopţile! Nopţile vaste de vară –<br>şi stelele, stelele pământului.<br>O! să fii mort cândva şi să le cunoşti, infinite,<br>toate stelele: cum ai putea, cum ai putea să le uiţi?</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Şi iată, atunci, mi-aş chema iubita. Dar nu numai ea.<br>Ar veni din şubrede morminte<br>atâtea altele... Cum aş putea să-ngustez<br>chemarea odată rostită? Cei prăbuşiţi<br>râvnesc într-una pământul. – O, dragii mei, un lucru<br>de-aici, odată luat, face cât multe.<br>Să nu credeţi că soarta e altceva decât condensarea copilăriei.<br>De câte ori n-aţi întrecut în fugă pe cel drag răsuflând<br>dup-o alergare-n extaz, către nimic, în libertate.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Să fii aici pe pământ e minunat. Aţi ştiut voi aceasta,<br>fetelor, voi care-aţi fost nenorocite,<br>pe sinistrele străzi ale oraşului,<br>prăbuşite sau pe marginea prăbuşirii.<br>Fiecăreia i-a fost dată o oră de viaţă<br>sau nici măcar atâta, ceva ce nu se poate măsura<br>cu măsurătorile vremii, ceva între două răstimpuri,<br>şi care-a avut existenţă. Numai că noi uităm<br>atât de uşor ceea ce vecinul zeflemist<br>nu ne îndreptăţeşte s-avem şi nu ne pizmuieşte.<br>Vreau să-nălţăm ceva, deşi chiar fericirea<br>cea mai vădită se lasă revelată abia atunci<br>când o prefacem în noi înşine.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Nicăieri, iubito, nu va fi lumea decât doar înăuntru. Viaţa<br>noastră se duce în prefaceri. Şi tot mai mărunt<br>se mistuie exteriorul. Acolo unde era o casă durabilă<br>se arată o figură imaginată de-a curmezişul, în întregime<br>ţinând de imaginabil, parc-ar mai sta şi acuma în creier.<br>Vaste haznale de forţă îşi adună spiritul timpului, fără<br>figură, cu imboldul profund pe care şi-l soarbe din tot ce există.<br>Temple nu mai cunoaşte. Pe acestea, risipă<br>a inimii, le strângem tainic în noi. Şi-acolo unde mai este<br>vreunul, cândva adorat, slujit în genunchi –<br>el se înalţă, aşa cum este, în nevăzut de pe-acum.<br>Mulţi nici nu-l mai zăresc, dar fără folosul<br>de a-l construi din nou înăuntru, cu stâlpi şi statui, mai înalt.<br>Orice schimbare-n adâncuri a lumii are asemenea dezmoşteniţi<br>cărora nu le aparţine nici ce a fost şi nici ce e gata să fie.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">Şi aceasta fiindcă chiar ce e foarte aproape<br>e departe de oameni. Dar aceasta<br>nu trebuie să ne împiedice; dimpotrivă,<br>să întărească în noi cunoaşterea formei<br>încă necunoscute. – Faptul acesta s-a înălţat<br>odinioară în omenire, în plin destin, în necruţătorul destin,<br>în acel nu ştiu încotro s-a-nălţat, ca şi cum ar fi fost,<br>şi stele spre noi a întors din ceruri de încredere.<br>Îngere, faptul acela iată-l aici şi acum,<br>iată-l în sfârşit mântuit,<br>în contemplarea ta înălţat.<br>Columne, piloni, sfinxul, încordarea stăruitoare<br>a catedralei din oraşul muribund sau străin.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312453" style="color:#000;text-decoration:none">N-a fost o minune aceasta? O, miră-te, Îngere,<br>că noi am izbutit să facem asemenea lucruri.<br>Să laud toate acestea nici nu mi-ar ajunge suflarea.<br>Aşadar nu le-am trecut cu vederea<br>aceste rodnice spaţii, aceste spaţii ale noastre.<br>(Cumplit de mari trebuie să fie<br>dacă de mii şi mii de ani n-am ajuns să le umplem.)<br>Un turn însă a fost mare, nu? O, Îngere, mare a fost,<br>chiar faţă de tine! Chartres a fost mare, – şi muzica<br>s-a înălţat şi mai sus, mult mai sus,<br>sus de tot, deasupra noastră.<br>Dar chiar o fată-ndrăgostită,<br>la o fereastră nocturnă, n-a ajuns ea oare<br>până în preajma ta? Nu crede că vreau să te chem.<br>Chiar dacă te-aş chema, Îngere, tu tot n-ai veni.<br>Chemarea mea e plină de împotrivire;<br>printr-un hăţiş atât de des tu nu poţi să treci.<br>Chemarea mea e ca un braţ întins.<br>Şi mâna ridicată şi deschisă ca să apuce,<br>deschisă rămâne, c-un gest de apărare şi vestire,<br>în faţa ta, tu cel ce nu poţi fi cuprins.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://poezii.citatepedia.ro/">poezie clasică</a> de <strong><a rel="author" href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Rainer+Maria+Rilke">Rainer Maria Rilke</a></strong> din <em><a href="http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Rainer+Maria+Rilke&d=Elegiile+din+Duino">Elegiile din Duino</a></em>, traducere de <a href="http://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=Alexandru+Philippide">Alexandru Philippide</a></div>
| Module dinamice