Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
<div style="background:#fff;border:#bbb dashed 1px;padding:5px"><div style="margin:10px 0"><strong>A doua elegie</strong></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie, <br>vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare<br>ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi. <br>Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,<br>puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,<br>(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,<br>primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi, <br>cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,<br>trăsături din înalt, creste din zori<br>ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,<br>articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,<br>spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi<br>ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai<br>oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe<br>ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi<br>ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie<br>dăm tot mai slabă mireasmă. Ne spune cineva:<br>da, îmi intri în sânge, camera asta, primăvara<br>se umplu de tine... Zadarnic însă, nu ne poate păstra,<br>dispărem în el şi în preajma lui. Dar ei, care-s frumoşi,<br>o! cine poate să-i păstreze? Necontenit pe faţa lor<br>aparenţa se-nalţă şi piere. Ca roua dimineaţa, din iarbă,<br>ce-i al nostru se ridică din noi, precum căldura dintr-o<br>mâncare fierbinte. O! zâmbet, încotro? Şi privirea care se-nalţă:<br>nou şi cald val care zvâcneşte din inimă –;<br>vai mie: totuşi, aceasta suntem. Universul în care<br>ne mistuim păstrează mireasma noastră? Îngerii oare<br>nu iau într-adevăr decât ce este al lor, propriul lor suflu,<br>sau, poate, uneori, ca din greşeală, ceva din ce suntem<br>se află în suflul lor? Suntem noi oare amestecaţi<br>în trăsăturile lor măcar atâta cât nelămurirea<br>pe feţele femeilor însărcinate? Ei nici nu ştiu aceasta<br>în vâltoarea-ntoarcerii în ei înşişi. (Cum ar putea s-o ştie?)</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Îndrăgostiţii, dacă ar înţelege, ar putea să vorbească<br>ciudat în aerul nopţii. Fiindcă se pare că totul<br>ne ascunde. Uite, copacii, există; casele<br>în care locuim au rămas aceleaşi. Numai noi<br>trecem pe lângă toate ca un schimb aerian.<br>Şi totul se uneşte ca să ne împrejmuie cu tăcere, <br>pe jumătate de ruşine, poate, pe jumătate dintr-o adâncă speranţă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Îndrăgostiţilor, voi unul în altul mulţumiţi, <br>pe voi vă întreb ce suntem. Vă cuprindeţi. Aveţi vreo dovadă? <br>Iată mie mi se întâmplă că mâinile mele <br>se cunosc una pe alta sau că faţa mea veştejită <br>în ele se cruţă. Aceasta însă dă prilejul să mă simt oarecum <br>pe mine însumi. Cine totuşi, numai pentru atâta, ar îndrăzni să fie?<br>Voi însă, care sporiţi fiecare în extazul celuilalt, până când, <br>dominat, celălalt vă imploră: destul! voi care fiecare în mâinile celuilalt<br>vă-mbelşugaţi tot mai mult ca un an de podgorii; <br>voi care uneori nu mai existaţi numai pentru că celălalt <br>vă întrece cu totul; pe voi vă întreb ce suntem. Ştiu <br>că în atingerea voastră fericirea e atât de mare <br>pentru că dezmierdarea ţine pe loc, <br>pentru că locul pe care dragostea voastră-l cuprinde <br>nu piere; pentru că simţiţi acolo durata <br>pură. De-aceea îmbrăţişarea vi se pare o promisiune <br>de eternitate. Şi totuşi, atunci când v-aţi învins spaima <br>primelor priviri şi aşteptarea nostalgică la fereastră <br>şi prima plimbare împreună, o dată, prin grădină:<br>Îndrăgostiţi, mai sunteţi voi oare? Când unul în altul<br>vă duceţi unul pe altul la buze şi beţi–: băutură la băutură,<br>o! cât de ciudat băutorul se desparte de faptă.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">N-aţi văzut cu mirare pe câte-o stelă antică prudenţa <br>gestului uman? Iubirea şi despărţirea nu erau oare <br>atât de uşoare puse pe umeri, parc-ar fi fost din altă <br>materie făcute decât sunt la noi? Aduceţi-vă aminte <br>de mâinile care atârnă fără s-apese, deşi e putere în trupuri. <br>Aceşti stăpâni pe ei înşişi ştiau şi-şi spuneau: atâta numai <br>e-ntinderea noastră; atâta-i al nostru, să ne atingem aşa. <br>Zeii ne strâng mai tare. Dar numai zeii pot asta.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=312447" style="color:#000;text-decoration:none">Dac-am putea şi noi să găsim o curată, îngustă, trainică <br>parte de substanţă umană, o fâşie de pământ fecund care să fie <br>a noastră, între fluviu şi stâncă. Fiindcă propria noastră <br>inimă ne depăşeşte mereu ca şi ei. Şi nu mai putem <br>s-o privim în imagini care o domolesc, şi nici <br>în trupuri zeieşti în care se potoleşte, sporind.</a></div><div style="margin:10px 0"><a href="http://poezii.citatepedia.ro/">poezie</a> de <strong><a rel="author" href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Rainer+Maria+Rilke">Rainer Maria Rilke</a></strong> din <em><a href="http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Rainer+Maria+Rilke&d=Elegiile+din+Duino">Elegiile din Duino</a></em>, traducere de <a href="http://autori.citatepedia.ro/traduceri.php?a=Alexandru+Philippide">Alexandru Philippide</a></div>
| Module dinamice