La icoană (jertfă de mamă pentru copilul bolnav)

Se stinge-n glastră floarea ofilită,
Uşor şi-apleacă frunzele-a lor frunte;
Loveşte-n geamuri ploaia rătăcită
Şi se zdrobeşte-n fărâmiţi mărunte,
Se pierde foşnet surd în bezna deasă...

Un ram uscat priveşte prin fereastră
Şi ce-a văzut? O candelă tânjeşte...
Ce galbenă-i muşcata cea din glastră!
Ce linişte-n odaie stăpâneşte!
Ca-ntr-un cavou închis, pe veci uitat...

Şi Maica Preacurată blând veghează...
Pe cine, oare-n liniştea de gheaţă?
O mamă lângă pat îngenunchează
Şi lacrimi se preling pe supta-i faţă.
Ea plânge, plânge-ntruna şi se roagă...

Se-nchină-ncet, se roagă; iar se-nchină
Şi nu poţi şti de-i trează, de durere.
Abia îşi mişcă buzele-n surdină,
Pentru copilu-i îndurare cere,
Dar mintea-i rătăcită nu mai ştie...
.....................................

A vâjâit sălbatic vântu-n noapte
Iar ramul rupt de el izbi-n fereastră;
Afară-n beznă se frământă şoapte,
Tânjeşte-nmărmurită floarea-n glastră:
Bătrâna strânge-n braţe un jeratic...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!