Plagiat!
Cin' mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înțeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, și pe deasupra, încă foarte....
Și nu-mi permit, io care-s consacrat,
La birt recunoscut, în cartier,
De-o lume rafinată și cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind, aiurea-n târg, c-un plagiat...
S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren,-două sau trei,
Căci, muza, când mă prinde în condei
Și-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
N-am timp să copiez vr'un ramolit...
Așa că, observați, io-s plagiat!
nainte chiar să scriu poemu-acel,
De-un clasic! Ce Rușine! Ce mișel!...
Și mă gândesc să pun mâna pe el
De nu ar fi de-un secol decedat!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.