Semnul
Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoști o floare;
Cunoști un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Și steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum privește
Și pe neghiob pe cât vorbește;
Cunoști o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale și lătrat;
Cunoști o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.