Elogiul depărtării
În izvorul ochilor tăi
freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenței.
În izvorul ochilor tăi
marea își ține făgăduiala.
Aici îmi lepăd eu
o inimă care-a zăbovit printre oameni
veșmintele și strălucirea unui jurământ:
Mai negru în negru, sunt și mai gol.
Doar abjurând devin credincios.
Sunt tu, abia când sunt eu.
În izvorul ochilor tăi
plutesc, la pradă visând.
Un năvod de-un altul se prinde:
ne despărțim îmbrățișați.
În izvorul ochilor tăi
un spânzurat sugrumă ștreangul.
poezie clasică de Paul Celan
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
1 Betty Marcovici. [din public] a spus pe 28 februarie 2012: |
Lirism, sensibilitate sufleteasa si mai ales iubire de oameni, razbat din versurile dvs. |