Muşuroiul

Hei ce veselie a venit primăvara
gâlgâie mustăreaţa-n mesteceni
au înflorit alunii cornii au înflorit albinele
ne însufleţea nerăbdarea şi era generală
de la un capăt al satului până dincolo
trăgeam cu ochiul spre cei mari
îi ascultam cu urechea doar doar
or să-nceapă să-ntrebe dacă am pregătit pleava
şi pământul cel bun de făcut sobe de la Samaru
plecam cu sacii-n spinare cu găleţile-n mână
cu ajutoare la Muşuroi umblam cu grijă
pământul se-aşează pe margini să le fie pe-aproape
şi pleavă numai aşa câte-o mână
să nu se sufoce să aibă timp să lucreze
pe furiş aducem şi zahăr cât poate fiecare
se ştia că zahărul e şterpelit însă nici un reproş
trebuie să aibă şi ei o dambla se zicea
în culise - aia nu - aia nu - atunci ce
noi puneam buza eram serioşi eram cineva
într-un an gata să murim de tristeţe
s-a dus vestea ca fulgerul toată lumea fierbea
cineva răscolise în muşuroi (fără milă)
cămăruţe secrete trasee-tuneluri (minuni)
zăceau răsturnate la soare
amestecate cu paie şi frunze uscate
furnicile erau agitate îţi venea să plângi
asemenea dezastru nu se mai pomenise
au venit la faţa locului şi cei mai în vârstă
clătinau din cap a neîngăduinţă îngânduraţi
câte-o boabă de rouă apărea în zariştea ochiului
pentru toţi muşuroiul acesta era Sporul Satului
învăţai această axiomă
de cum reuşeai să mergi în picioare
acum uite necaz muşuroiul era spintecat
mai mare ruşinea să fi întrebat
de nu eşti cumva făptuitorul
şi să nu poţi răspunde decât în duşmănie – NU
alţii mai inspiraţi adăugau şi Doamne-fereşte
toţi ăi mici au fost traşi la răspundere însă nimic
nu era posibil lucrurile să rămână aşa
să se facă o rugăciune
pentru iertarea şi îndreptarea celui rătăcit
poate îşi recunoaşte fapta în public
cât mai curând altfel este de jale
furnicile nu aleargă degeaba deja au dat veste
Marelui Spirit al Furnicilor – vor dreptate
şi să nu credem noi oamenii că bietele insecte
nu au metode eficiente – nici vorbă
se poate ajunge până acolo că vor fi dezlegate
Tăriile de Rezervă şi atunci adio cu derbedeul
furnicile sunt unite au făcut legământ
pentru cauza muşuroiului (ce noroc ce onoare)
să-şi dăruiască viaţa fulgerător
dacă Regina Mamă a păţit vreun necaz
cine mai face ouă ce faci fără urmaşi
este greu să nu ai părinţi (să nu-i cunoşti)
însă este mai rău să nu ai urmaşi
se pierde numele neamului tău în veci
nu i-o fi tremurat mâna răufăcătorului
când a stricat mândreţe de castel
asta îi măcina pe toţi el nu îşi dă seama
de grozăvia acestui eveniment
dacă o fi atins Iatacul Reginei
atunci totul este de-a dreptul păcat
care nu prea se iartă uşor
nici spovedania nu prea mai ajută
preotul o să-şi fluture barba
această faptă barbară a ieşit din canoane
nu există pedeapsă pentru-ndreptare
o să-l îndemne la rugăciune pe cont propriu
poate are noroc.

poezie de Grigore Rotaru
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!