Gaudeamus igitur

La sfârşit de "teenage" şi început de matur,
Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat.
De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur;
La speranţă de amor... şi un liceu terminat.

Sunt răscruce de suflet... Să învăţ, promovez
"Alma parens", dorită mult mai mult de părinţi?
Sau să mor după o fată, cui mă închin, delirez,
Şi nu trece pe strada-mi, chiar de-o vreau, scos din minţi?!

Repetam în neştire, la materii cerute...
Nicio frază n-avea cel mai mic înţeles.
Zile, nopţi, ore, clipe, câştigam în pierdute...
Mă rugam către soartă; eu să fiu cel ales!

Toată lauda mamei n-a servit la nimic.
Nu ştia cât de-adânc mă cufund în lectură...
N-am luat primul examen, rezultatu-a fost mic;
"Nesimţiţi... ce-au dat note! Nu cunosc ce-i cultură!"

Nu examenul ştiinţei, mi-a servit d-etalon;
Doar ruşine şi fală, ce-mi dau gust de rănit...
Din străfund de emisfere- neuroni eşalon-
Năpustiţi de avid, reuşesc... mă dezmint.

Într-un octombrie, visul, face loc la real.
Parte sunt frumuseţii capitalei de ştiinţă...
Bucureştiul m-aşteaptă, cavaler fără cal;
N-am putere să cred, sunt inert... neputinţă.

Totul se întretaie, este un amalgam.
Cei ca mine curg râuri înspre aule multe.
N-am nici timp de repaus... prin oraş colindam.
Eva, zilnic mi-e ţel; mici femei, sau adulte...

Ce corvoadă, ce plictis, fals gândeam că e totul!?
Sâmbăta, fiecare, să fii în dans la vreun bal...
Sesiuni de examen, cartea mix... cu norocul.
Zi de zi mai frumos; deveneam cerebral.

Cu băieţii să stai, întâmplări ca s-asculţi,
Mândru acasă să vii, la părinţi, când şi când;
Ce-au dat totul ca viaţa, tu să poţi s-o înfrunţi...
Telefon tu le dai; nu să dai... tot, cerând!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!