Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Festum fatuorum

- Zaruri pe masă și vinul în cupe!
Cu voce hârștită, Prințul irupe.
E trist, e murdar, obosit și-nfuriat,
De oastea dușmană-i rănit și speriat.
- Și-un preot mai vreau! Din sutana jegoasă,
Sfetnicu-ndată pune pe masă
Cutia de zaruri și-o cană cu vin,
Sperând ca descântul să-i scape de chin.
Se-nchină în grabă, icoana privește,
Fecioara îi pare că ochii-și ferește.
Sleit e de rugă, dușmanii-s la porți,
Iar curtea cetății e plină de morți.
- Întoarce-le popă! Îi strigă în grabă,
Și peste o clipă pe cleric întreabă:
„E rost de speranță ca festum fatuorum
Puterea să-ntoarcă-n ostașii din forum?”
Căci prea sunt sfârșiți de luptă și foame,
De-abia se mai țin lâng-a cailor coame.
- Nu-s semne pe masă că cerul ne-ajută!
Aruncă prelatu-nspre obștea tăcută.
Iar pata din vinul vărsat pe tăblie,
Se-ntinde spre colțuri, a casă pustie!
- Atât! Ia-ți părinte vânzarea de suflet,
Mai bine te-nchină și roagă ca-n umblet,
Solia trimisă în țara vecină,
S-ajungă în pace și oastea să vină!
Așa i-om sfârși pe dușmanii de-afară
Și pleacă spre turnul de veghe de seară.
Ajunge, -ngenunche, se roagă în noapte,
Prin viscol spre ceruri trimite în șoapte,
O rugă spre Domnul să-i ia din povară,
Iar paju-l aude și-ndat` se-nfioară,
Căci simte cum Prințului vocea-i slăbește
Să-i curme rugarea nicicum nu-ndrăznește.
Aleargă-nlăuntru să-l caute pe sfetnic
Și-l chiamă degrabă cu glas îndoielnic.
Pe Prinț îl găsesc cu privirile treze
Și mâna întinsă înspre metereze:
- Acolo! Spre zare e-un licăr ce crește
Și simte curajul din nou cum sporește,
Căci zarea-i aduce imaginea dragă,
Că vin ajutoare, o armie întreagă.
Sub ziduri se simte mișcare năucă,
O strajă grăbește blestem să aducă:
- Mărite sultan, vin urgiile-n spate!
Poruncă de luptă din corturi răzbate.
Iar vestea se-ntinde-n cetate și-afară
„O oaste de prieteni/dușmani ne-nconjoară”
Arcașii îndată pe ziduri se-adună
Și strune a moarte în arcuri răsună.
Când noaptea-și ridică lințoliul în zori,
Pe câmpul de luptă-s puzderie de ciori,
Ce stau pe cadavre rămase din luptă,
Cu ciocuri de ciocli din ele se-nfruptă,
Alături de câinii scăpați de la care
Ce rod oseminte călcate-n picioare.
Un ceas de hodină, iar Prințul coboară
Pe podul lăsat, înspre frații de-afară.
Răniții sunt luați și sunt duși în cetate
Să-i vindece felceri de răni și de toate.
Caii de spume sunt șterși și se-adapă,
Iar leșuri dușmane se strâng și se-ngroapă.
Pământul se bate, zăpada-l albește,
Groparii aruncă un „Doamne ferește!”
Și intră-n cetate zoriți către foc,
La care scăpații se strâng sub cojoc,
Cu vinul în cană și codrul de pâine,
Deja povestesc despre ziua de mâine.
Ăst timp, în capelă, stă Prințul tăcut,
Pe crucea cu trupul depune sărut.
El vede-n victorie din cer izbăvire
Și-n rugă înalță spre El mulțumire.
În colțul capelei, căzut sub icoană,
Popa își prinde tăcut sub sutană,
Cutia cu zaruri ce nu-și mai au rost
Și-n gând își promite o lună de post.
.........
Târziu peste veacuri de chin și amaruri,
Găsită-ntr-un pod, o cutie de zaruri,
Ascunsă de ploi și scăpată de foc,
Sfârșește banal pe o masă de joc.

poezie de
Adăugat de Ovidiu OanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Ovidiu Oană. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook