Omul

O genetică greşeală...
Nu prea e mare scofală!
Căci, de la un timp încoace,
Maimuţa în pomi nu mai zace...
Ea a coborât din copac,
Pentru a face azi: "PAC! PAC!"
Şi fiind coborât din pom,
Pe dată s-a denumit... OM.
Din maimuţe a evoluat,
Fiind foarte înzestrat,
Iar de ele s-a desprins,
Fiind cu munca deprins;
Munca şi învăţătura,
Ce i-au definit făptura.
Şi-ntr-un timp relativ scurt,
A învăţat foarte mult;
Astfel a apărut ştiinţa,
Ce i-a răscolit fiinţa.
Multe lucruri a-nvăţat,
Ajungând civilizat.
Un om cult şi educat,
Raţional, cumpătat.
Dar simpatica făptură
Fu cuprinsă şi de ură...
Şi chiar împotriva lui
Şi-a întreg Pământului;
Astfel a apărut printre noi
Acel oribil cuvânt: război!
La început cu suliţe, săbii,
Paloş, scut, lănci şi corăbii
Şi cu săgeţi trase din arc
Sau chiar dintr-o arbaletă;
Aducând mai târziu în "ţarc"
Multe bombe-ntr-o rachetă.
Armele s-au modernizat,
Căci vremurile s-au schimbat.
S-a ajuns la tun, pistoale,
Puşti vechi, tradiţionale,
Elicoptere, avioane,
Maşini, tancuri, camioane,
Arme din ce în ce mai "grele",
Mai distrugătoare, rele.
A-nceput cu bombe atomice,
A continuat cu chimice
Şi cu arme biologice,
Iar în spaţiu cosmice.
Apoi cu arme nucleare
Şi altele asemănătoare.
Dar mai bine şi-ar da seama
Omul că nu-i bună arma
Şi-narmarea ar opri-o,
Nu mereu ar tot mări-o...
Ca omul să mai trăiască
Lui însuşi să-şi dovedească
Că nu-i o genetică greşeală
Fără prea mare scofală...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!