Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Şi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

Beţi! Când lumina crudă va să coboare, vrând
Să-şi caute alături de voi destrăbălarea,
Să n-amuţiţi, cu bale la gură, spumegând
Peste pahar, cu ochii pierduţi pe unde-i zarea!

Mâncaţi! Pentru Regina cu revărsate buci!
Prosteştile sughiţuri sfâşietor răsună!
Priviţi mulţimea asta de moşi, de hăbăuci,
De slugi şi de paiaţe, ce ţopăie sub lună!

O, puturoase inimi şi-ngrozitoare guri!
Vârâţi-vă în pântec bucatele, cu hurta!
Un vin pentru aceste ignobile călduri!
Învingători, topită-n ruşine vă e burta!

Să vă pătrundă Greaţa în nări, să vă muiaţi
Gâtlejul în otravă! Poetul vă cuprinde
Grumajii slabi în palme, spunându-vă: "Uitaţi,
Fricoşilor, de frică! Ieşiţi-vă din minte!

În pântecul Femeii cotrobăind, cumva
Vi-e teamă să nu-şi vină în fire înc-o dată,
Înăbuşind la pieptu-i, sub apăsarea-i grea,
Nemernica, flămânda, infama voastră ceată?

Nebuni, regi, sifilitici, paiaţe, ventrilogi,
O fi Parisu-o târfă, dar`geaba-i daţi târcoale,
Cu suflete şi trupuri de putrezi şontorogi!
Ea vă va da în lături, dacă-i veţi sta în cale.

Când veţi muşca ţărâna, gemând nesimţitori,
Şi vă veţi cere banii, roşcata curtezană
Cu sânii grei de lupte şi pumnii arzători,
Va fi de voi departe, din nou fără prihană!"

Parisule, tu, care-n mânie-ai dănţuit
Cu-atâta-nflăcărare, purtând cuţitu-n spate, -
Eşti la pământ, da-n ochii tăi limpezi n-a pierit
A primăverii roşii adâncă bunătate.

Oraş martir, aproape ajuns printre cei morţi,
Cu sânii şi cu faţa spre Vremea viitoare
Care-ţi deschide pururi miliardele-i de porţi, -
Trecutu-ţi dă întreaga lui binecuvântare.

Magnetizat ţi-e trupul pentru dureri, acum,
Şi simţi, bând iarăşi aspra, îngrozitoarea viaţă,
Cum râmele livide prin vine-ţi curg, şi cum
Pe limpedea-ţi Iubire trec degete de gheaţă!

Şi nu-i rău! Nici o râmă nu-ţi va mai stânjeni
Avântul spre lumină, cum nici o cucuvaie
N-a stins al Cariatidei ochi, unde, din tării,
Cădea, cu stropi de aur curat, astrala ploaie.

Oricât ar fi de groaznic astfel să te revăd,
Oricât te prefăcură într-un buboi, cum Firea
N-a cunoscut vreodată, în nici un crunt prăpăd, -
Poetul îţi grăieşte: "Ţi-e mare strălucirea!"

Supremă poezie, furtuna te-a sfinţit,
Iar fierberea imensă a forţelor, te-ajută.
Renaşti; crâcneşte Moartea. Oraş ales, iubit,
Fă să răsune iarăşi în lume goarna mută!

De la mişei, poete, suspinele să iei,
De la ocnaşi şi de la proscrişi, ia ura toată.
Cu razele Iubirii, loveşte în femei,
Şi să-ţi ţâşnească versul: Bandiţilor, o, iată!

- Societate, totul e ca pe vremuri, azi.
În vechile bordeluri, dezmăţul face bale.
Pe zidurile roşii, fănarele cu gaz
Trimit sinistre flăcări spre-azururile pale!

poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!