O cucoană mare

Cu nuri "să vâre sfinţii în iad", să înfioare
Sub mantie un jude! I-s paşii altieri,
Vorbeşte-n italiană - cu dinţii-n scânteieri -
Şi-n leneşe accente ruseşti legănătoare.

Ochi reci, în smalţ cu-albastrul de Prusia-n chemare
Aprind trufaşa pară-a diamantelor de ger.
În luciul pielii,-n sânul hieratic giuvaer,
Regină-ori curtezană, de-ar fi să se măsoare, -

Nici Cleopatra linxa, Ninon motana chiar,
Nu suie, nu! pe treapta velitului ei har!
Vezi, Buridan, o, blânde: "E o cucoană mare!"

Să o adori - alt chip nu-i decât îngenuncheat,
Având drept astru-n ceruri doar greu-i păr roşcat, -
Sau să-i plezneşti obrajii cu o cravaşe tare!

sonet de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!