Oboseala
Mai blândă, tot mai blândă, ci mai blândă-mi fii!
Iubirea mea, umbrește-ți febra luxuriantă.
Chiar și-n tăria patimii, vezi, orice-amantă,
Ca și o soră, pacea află-a dobândi.
Mai galeșă, cu mângâierea consolantă,
Suspin domol, priviri legănătoare. Și,
Știi, taina îmbrățișării, spasmul, nu e zi
Să fie cum e un sărut de fascinantă!
În sufletu-ți, copilă, vorba mi-o întorni,
Sălbaticul tău sânge-ntr-una sună-n corn!...
Ci ducă-se-n cerșit! Ce-ți pasă dacă sună?
Să ținem fruntea lângă frunte, mâna-n mână,
Fă-mi jurăminte ce-i călca-ntr-o săptămână!
Și hai să plângem, tu, micuța mea nebună!
sonet de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.