Clopotele
Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedeslușite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac și-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Și ce Crist vorbește-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâția ani de-a rândul
Și la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Și ce minciună
Iar schimba-va fața lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca și-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...
Sunați, clopote de-aramă!
Sunați, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalțe cântul tot mai sus,
Tot mai departe
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deșarte
Și să vă sugrume glasul profețiilor ce mint.
poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Cartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.