Eminescu ne priveşte

Eminescu se tot miră, ce popor noi am ajuns,
Nu mai cântă nici o liră, se aude numai plâns.

Oameni ce nu au pe mâine, se zbat în dureri şi chin,
Nu mai au nici neagra pâine, peste tot numai venin.

Valuri de şomeri de criză, ce aşteaptă la răscuruce,
Ne arată suferinţa pe care ţara o duce.

În altă parte palate şi în ele graşi ce-njură,
Nu te lasă nici privirea s-o arunci în bătătură.

Au piscine şi grădini, lenevesc fără de treabă,
C-au furat averea ţării şi nimeni nu se întreabă.

Omu-n el a strâns durere, sufletu-i e otrăvit,
E vreunul c-o părere? că păcatul nu-i plătit

Martori fără de prihană la strivirea astei naţii,
Unde-i mintea s-o dăm hrană unei alte generaţii.

Poate că, cei născuţi astăzi, viaţa bună o vor face,
Vor pune pâine pe masă în căsuţele sărace

Şi vor ridica stindardul cât mai sus să-l vadă o lume,
România noastră mândră, să-şi rostească al său nume.

Eminescu tot aşteaptă, veacuri pure să se nască,
Ca dorinţa-i de schimbare mapamondul s-o cunoască.

poezie de Maria Oprea (15 ianuarie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Votează! | Copiază!