Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Umanism

1
Sunt furios pe tine dar mai ales pe mine
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
Învălmășirea tandră și crudă, ce mă ține,
Diminuându-mi forța canalelor de nai.

2
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi și-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Și este totul aspru și disperat primar,
Adică în furtună de patimă țesut,
Și se alcătuiește pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcire tristă în mine ai produs
Și câtă deznădejde și câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, și tonic și confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăți tu mie.
Eu vreau o clipă numai viața să-mi consum
În sărutări sterile mânjindu-ți-o, mănușa.
Ca niciodată, poate, drapelul meu postum
Să nu-și descânteieze în asfințit cenușa.
Dar vie-apoi urâtul, deluviile vie,
Și descleșteze-și noaptea deasupra-mi fălci de fum,
Să nu mai știe nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana spartă-acum.

3
Oh, nu, nu e aceasta. Eroare-i peste tot.
Sunt munții în eclipsă, de-aceea nu văd soare.
Rachiurile-ntr-înșii se poticnesc în bot,
Dar umanismu-i doare și dragostea îi doare.
Îndură-te de toate acestea, Demiurge!
Placidă în clepsidră nimicnicia curge,
Pe când eu stau de față teribil și onest
Topindu-mă în masa poemului acest.

poezie celebră de (31 octombrie 1956)
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook