Păcatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, şi caise,
Smochine, chitre, pere moi şi prune,
Cari de cari mai grase şi mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme şi murmure. Căci
În Paradis se îmbinau deodată
Tot bunătăţi din lumea toată.

Să nu te-ndemne gândul: "Ia şi papă!".
Să nu îţi lase gura apă
Şi să mai ţii porunca minte
A sfântului şi bunului Părinte?
Înger să fii, şi tot şi-ar fi dat brânci
Inima – vai – să rupi şi să mănânci,
Necum să fii băiat şi fată,
La pomul care da şi ciocolată.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolăcise ispititorul şarpe
Şi ochii lui de mâţă, aurii,
Îi împingeau să guste pe copii,
Care dădeau copacului târcoale,
Măcar din portocale;
Că se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.

Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul că au căzut în greu păcat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Şi-au învăţat la Raiul din pădure
De-abia să sară legea şi să fure.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!