Atât de permeabili
Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.