O noapte pe Caraiman

Scoboară degrabă ciobanul
La târlă cu oile lui.
E seară pe culme, şi nu-i:
Se-ntunecă-ncet Caraimanul
Cum nu-l mai văzui.

Stau neguri pe Jepi, pe Furnica,
Şi neguri pe Vârful-cu-Dor:
Se lasă din umedul nor
Tăcerea şi noaptea şi frica
Pe culmile lor.

S-a stins după muceda stâncă
Şi ultimul roşu de-apus.
Deodată, cu soarele dus,
O noapte cumplită şi-adâncă
Se varsă de sus.

Iar alta se urcă din vale
Cu spaima eternei tăceri
Ah, cum a fost ziua de ieri?
Grozave sunt, Noapte,-ale tale
Tăcute puteri!

N-aude urechea, nu vede
Nici ochiul nimic. Şi de viu
Tu pari îngropat în sicriu
Şi sufletu-n tine se crede
Un pom în pustiu!

Aşa înaintea creării
A fost tohu-bohu, socot:
Plutea peste-adânc Sevaot,
Şi, neştiutor al mişcării,
Sta haosul tot.

Aici, în sălbatica noapte
Cunoşti ce e vecinic şi sfânt.
Ce soli ai vieţilor sânt
O rază şi câteva şoapte
Pierdute de vânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!