Sud
Marea și muntele viețuiesc împreună
Și iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se așază pe magnolii,
Pe eucalipți, pe arborii de camfor,
Pe liniștiții palmieri dispar curând
Atinși de-o moarte nevăzută, stranie,
Și omizile nu se mai nasc.
Oamenii umblă amețiți de lumină
Și se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vântului.
De la soare învață să se urce pe munte în zori
Și când sunt osteniți să se-ascundă în mare.
poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.