Cântecul Albatrosului
Lui Nicolae Labiș
Străbate-acum grădina noastră
Un zbor imens de albatros,
Și cerul flacără albastră
Arzând sălbatic și frumos!
Alunecând ca o poveste
Când bate noaptea-ncet în geam,
Îl văd, târziu, cum poposește
Copilul-Labiș pe un ram.
Iar când cireșii dau în floare
La rodul primului altoi,
Se duce Labiș către soare
Să-și ceară glasul înapoi.
Plâng cerbii care-i știu plecarea
Mereu la vadul dinspre zi.
S-a dus poetul, dar chemarea
Ca un ecou va reveni.
poezie de Jean Panaite (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Jean Panaite. [
1 Vlad Nemteanu [din public] a spus pe 29 aprilie 2014: |
| Poezie superba! Expresivitate si rigoare... Ingenioase figuri de stil ... |
2 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 29 aprilie 2014: |
| Da, Sublim! Suport metaforic îngemănat cu ecoul eternității și cu extrapolația dreptății Divine! Idealism! Evocare și recunoaștere a frumuseții umane! Totul la superlativ! Recviem, superdesăvârșit! |
3 Mihai Stavnic [din public] a spus pe 12 aprilie 2020: |
| Poezie de o frumusete aleasa! |