O ploaie zorită
O ploaie zorită și iarba vâlvoi
Cocorii amintirilor țipă
Amiaza coboară-n apus pe-o aripă
Cineva sparge oglinda din noi
Un secol bolnav ne incită
În zori să sărim ca hoții pe cai
S-o ștergem ca vulpile nopții și-ncai
Să dăm foc la cuferele cu dinamită
Pe ulița mare ce duce în centru
Ferestrele negre se-nchid la un semn
Pe lucruri se cerne un aer mai demn
Ca un sigiliu definitiv pentru
O sută de ciori se așează pe porți
Întregul oraș e doar un tunel
Și numai un cioclu mai iese din el,
Că ceilalți în urmă sunt morți
poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.