Amintiri sensibile
Ești atât de frumoasă
încât nici o floare-a pământului
nu-ți poate sta alături
în visele mele.
Tu să privești doar încă o data
în certa mea solitudine
să vezi cum fără tăgadă
cerul de pământ
se desprinde
în noțiuni cardinale -
Ultimele tale cuvinte
nu mă vor ajunge însă nicicând -
numai tremurul frunzelor
va rămâne veșnic,
un martor ne-nduplecat
pentru acele amintiri vulnerabile.
Și numai când înfloresc negurile
pe un alb gât de lună fecioară
apropiată-mi rămâne
o șovăielnică urmă a umbrei
după care aleargă, aleargă
bidivii tinereții mele în depărtare.
poezie clasică de Barzin Vlada din Atlantida (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.