Amorul sfărâmat
Ieri peste noapte vântul a sfărâmat Amorul
Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul
Adesea ne oprise din drum, săgetătrul,
Cu zâmbetul pe buze, tinzând în aer arcul.
Ieri peste noapte vântul l-a sfărâmat. Și-acuma
Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist
Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa
Iscălitura ștearsă a bietului artist.
Ce trist se-nalță soclul stingher! Luându-și zborul,
Întristătoare gânduri se duc iar, ca să vie
În visul meu de jale în care viitorul
Îmi prevestește-o soartă mâhnită și pustie...
E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie?
Rămâi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară
Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară
Prin pulberea de marmor purtată pe alee...
poezie celebră de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre tristețe
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre superlative
- poezii despre parcuri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.