Apus de soare

Departe de tot ce-i omenesc
Uitând de tot ce-i pământesc
În extaz stau pironit
Privind un tainic asfinţit.
Ca-ntreaga zare-n lung şi-n lat
Nu-i alt tablou mai minunat...
De-un deal cu creştet auriu
Se lasă soarele umbrit
Ploaia de raze în zăvoi
Nişte culori şi forme noi
De adierile-mpietrite
Stau umbrele încremenite.
Un drum de-argint e apa-n maluri
Şi dâmburile-s valuri-valuri...
Apoi începând din vale
Culori din ce în ce mai pale
De albăstrele, rugi şi fragi
În contururi cât mai vagi
Redau neasemuit
Forme greu de-nchipuit...
Atât de pe nesimţit
Amurg e tainicu-asfinţit
A cărui umbră se întinde
Totul în juru-ne cuprinde...
Întregul orizont himeric
E mistuit de întuneric
Şi-n locul soarelui apus
Pe-oglinda mărilor de sus
Răsar nuferi tremurători
Şi corali strălucitori...
De frumuseţi înseninat
Sufletul s-a minunat...
Inima însă mă doare
Că totuşi e... Apus de soare.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!