Ultimul erou
Soare de mucava, burg la amiază
Blazații își schimbă rănile între ei
Străzile sunt pline de pigmei
Fluturii în jur agonizează
În biblioteci nu mai e loc
Pentru nici o carte cu pirați
Hoții de statui sunt condamnați
Să ridice altele în loc
Ne-a murit și ultimul erou
Care-nvățase pe de rosturi geografia
De când nu ne mai calcă hoții via,
Viața ni s-a scurs fără ecou
Toate astea nu miros' a bine:
Îmbătrânim cu pantalonii scurți
Fierbințeala lucrurilor ține
Cât se strâng gunoaiele din curți
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.