O insulă pustie
o umbră
o speranță
spre altă întoarcere
așa începe povestea
revenirea
la cele ce-au fost
o altă închipuire
toate îți par cunoscute
tu doar le vezi de aproape
de aceea ții focul aprins
ca un semn pregătit
pentru toate corăbiile
care vor trece
nu se știe când
pe acolo
supărător e doar visul
mare pustie
și papagalul neadormit
care cârâie mereu
în urechea așteptărilor
tale
zadarnic! zadarnic!
pe tine
nu te așteaptă
nimeni
acolo...
poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.