O mare nebunie

Biet truditor pe-ogorul poeziei îţi strângi în palme fruntea-nfierbântată
De-nfrigurate gânduri ce aleargă să şlefuiască perla nestemată.
Când toţi se-ncrâncenează să prospere şi strâng averi cu-atâta frenezie,
Tu migăleşti în nopţile de veghe să smălţuieşti cuvinte-n poezie.
Şi când ajungi să prinzi în nişte rânduri durerea sau vreo formă-a unui vis,
Să nu-ndrăzneşti cumva să-ţi faci iluzii de măreţia celor ce ai scris!
Nu vei călca în drumul tău pe flori, cu soare calea nu-ţi e presărată,
Efortul artei tale e imens şi foarte mică e a ei răsplată.
Te vei alege cu duşmani destui, vei resimţi rezerva celorlalţi,
Ce-ar vrea să-ţi rupă aripile-ntinse, pentru că-ncerci scriind să te înalţi.
Şi nu te amăgi prea mult cu gândul, când nişte membrii ce se cred stilaţi,
Într-un cenaclu au să îţi propună să le citeşti că vor fi onoraţi!
Tu plin de sfiiciune şi emoţii reciţi din suflet gânduri cu simţire,
Dar vezi că onorata adunare dă semne evidentent de plictisire:
Madamele încep să şuşotească de noi reţete, modă, aventură.
Iar domnii cu burtică şi chelie -politică, femei şi băutură.
Când ai închis caietul sar cu toţii să-ţi adreseze câte-un compliment,
Că iar ai fost înconjurat de muze, deşi n-au fost atenţi niciun moment.
Tu ştii că astăzi doar atât contează: ce conturi ai, ce vilă, ce maşină,
De te îmbraci la casele de modă, de ai un jeep modern, o limuzină...
Şi totuşi minte nu te-nveţi deloc, insişti să-nalţi cetăţi de poezie.
Trezeste-te! E-o muncă de sisif, să fii poet e-o mare "nebunie"!
"Dar este oaza mea de fericire şi forţa ce mă cheamă-n miez de noapte,
Prin mine clocoteşte poezia, îmi place s-o asculd vorbind în şoapte.
Voi, cei zeloşi în critici şi insulte, fiţi fericiţi în lumea voastră rece!
Să ştiţi că nebunia mea frumoasă n-o voi trata şi nu o las să plece."

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!