Calea împlinirii

Era un tânăr visător,
Ce admira adesea cerul,
Dorind să se înalţe-n stele,
Să uite pentru-o clipă greul.

Şi-a construit cu sârg aripe,
Simbolul zborului înalt,
Sperând să-şi afle astfel dorul,
Ce inimii ţine de cald.

Ieşi din casă zâmbitor,
Trecând prin piaţa înţesată,
Cu aripile prinse-n spate,
Urmând poteca căutată.

- Priviţi, a apărut circarul,
Ce bine ne înveseleşte,
Să-l răsplătim cu câte-un ban,
Căci sigur asta el doreşte.

- Nu e circar, e un nebun,
Se crede pasăre în zare,
Să-l prindem şi să îl legăm,
Că-i pentru noi pericol mare.

- Vai ţie de cutezi să zbori,
Că-i un păcat, nu-i rostul nostru,
Lipit mereu fii de pământ,
Dorinţa ta este un monstru.

- Hei tinere, nu vinzi aripa?
Mi-ar trebui să fac mai multe,
Tot omul vrea să se înalţe,
Doar frica trebuie s-o uite.

Dar tânărul îşi vede drumul,
Se suie pe un vârf de munte
Şi se aruncă în abis,
Speranţele fiindu-i multe.

Se-nalţă-n voie către cer
Şi-nvinge limitele firii,
E fericit deşi e singur,
Aceasta-i calea devenirii.

poezie de Ioan Cristian (1 iulie 2007)
Adăugat de Ioan Cristian
Votează! | Copiază!