Poetul
Ești orologiul timpului fecund,
Să torci din firul lui veșmânt de preț,
Cuvintele te ard, iubești profund
Și slovelor tu nu le-aduci dispreț.
Mângâi poemul ca pe o femeie
Și litere înșiri cu-atâta drag
Ca fluturi de lumină și de vise,
În nopți de trudă le aduni șirag.
Cuvântul pentru tine-i Dumnezeu,
Poemul este fiul și-l vrei viu,
Îi dai iubire, suflet și speranță
Și viața ta i-o dai acestui fiu.
Înlănțuit de vise și iubire
Tu înger trist, gladiator sau zeu,
Alături de poemul tău în flăcări
Aștepți să te-ntâlnești cu Dumnezeu.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.