Alfabetul meu secret
Mă uit la tine cum zâmbești,
Dându-mi seama ce gândești,
Și-ascult cum tu îmi ceri în față
Să-ți grăiesc un alfabet din viață.
Zâmbesc și eu, mă uit la tine
Cum te-așezi lângă mine,
Și-ncep să-ți spun așa ușor
Alfabetul următor:
Ascult tot ce tu îmi spui,
Bat momentele în cui,
Cresc gândindu-mă la noi,
Doar la tine, doar noi doi.
Eu zâmbesc cand tu zâmbești,
Fac mereu tot ce-ți dorești,
Gândesc exact cum tu gândești,
Iubesc tot ce tu iubești.
Jocul nostru plin de vise
Lungi, eterne și deschise,
Mintea noastră l-a creat,
Noi-l vom face-adevărat.
Oricâte drumuri eu aș lua,
Privirea ta mă va ghida,
Realizând ce mi-am dorit,
Să te iubesc, să fiu iubit.
Și-ți șoptesc acum secrete,
Taina mea fără perete,
Țelul meu în această viață,
Urma ascunsă-n foc și gheață,
Visul meu ce ți-l șoptesc,
Zâmbind îți spun: te iubesc!
Acum aștept să-mi spui ce crezi,
Ce-ai văzut și-acum ce vezi.
Dar ea nu-mi spune nici o părere,
Nici ce-a văzut, nici ce vede,
Ci doar mă roagă să-i repet
Din nou, același alfabet.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.