Haide, mama, haide, tata
Haide, mama, haide, mama, hai
Niste liniste sa-mi dai,
Haide, tata, haide, tata, hai
Niste liniste sa-mi dai.
Haide, mama, haide, tata,
Mai priviti-va o data
Si, pe urma, daca-i bine,
Sa ma faceti tot pe mine.
Mi-ati dat suflet, mi-ati dat nume,
De cand sunt si eu pe lume,
Mi-ati dat multe si de toate,
Dar si zbucium peste poate.
Buna ziua, noapte buna,
Separat si impreuna,
Dar si buna dimineata,
Dragii mei, mai dragi ca viata.
Cand mi-e jale, cand mi-e teama,
Ma gandesc la tine, mama,
Cand mi-e viata tulburata,
Ma gandesc la tine, tata.
Haide, mama, haide, tata,
Mai claditi-ma o data,
Fara nume si avere
Numai liniste v-as cere.
Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut vesnic o poveste,
Un ochi rade, altul plange,
Pe-amandoi va port pe sange.
Ca nici unul n-avem parte,
De la nastere la moarte
De o viata linistita
Frunza-n plop mereu se- agita.
Inapoi la tine ia-ma,
Sa ma stergi de lacrimi, mama,
Lasa-ti mana sa ma bata,
Sa ma nveti cu viata, tata.
Bune, rele-amestecate,
V-ati obisnuit cu toate.
Creste noapte, creste iasca
Pe iubirea pamanteasca.
Bate vantul dinspre viata,
Si eu lacrimi simt pe fata,
Dinspre moarte bate vantul,
Lacrimeaza si cuvantul.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinți (a doua ediție, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre iubire
- poezii despre frică
- poezii despre fete
- poezii despre avere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.