Lui Atticus
Frumușel declami, amice, frumușel știi să vorbești,
Scrii poeme frumușele, frumușel istorisești;
Faci și mime frumușele, epigrame frumușele,
Frumușel ești ca gramatic, frumușel citești în stele;
Frumușel ți-e mersul, glasul, joci și cânți tot frumușel,
Frumușel ciupești tu lira, chiar și mingea bați la fel;
Frumușel le faci pe toate, dar nimic frumos anume.
Atticus, să nu te superi, ești un fel de-ncurcă-lume.
poligramă de Marțial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.