Cosmosul dintr-o privire

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deşi n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoşti, dar iată
Pe scurt ceea ce şti: o nimica toată!

Se ivesc umbre în întuneric,
Soarele-i un monstru sferic,
Ce dispare şi apare,
Apune şi apoi răsare;
După nori el se ascunde,
În vest stă să se cufunde
Într-a nopţii grea tăcere,
Noapte plină de mistere.

Sus, pe cerul 'nalt, senin,
Strălucesc licurici vii,
Felinare cu venin,
În număr de mii şi mii.
Nişte surse luminoase
Rotunde şi-ndepărtate;
Stele atât de frumoase,
De ani-lumină distanţate.

Şi aceste lumini vii,
Naturale ale nopţii
Sunt în număr atât de mare
Încât enorm ţi se pare.

Şi aceste toate stele
Un lucru mai fac şi ele:
Ca să nu stea deoparte,
Degeaba, pustii în noapte,
Se-nvârtesc în aiureală
Cu atenţie şi migală,
După legi precise date,
Toate-nscrise într-o carte,
Marea carte a astronomiei
Ce descifrează tainele
Cu ajutorul ştiinţei.
O mare harababură;
Planetă sau rocă dură,
Ce mai atâta tevatură,
Pentru o piatră atâta gură?...

Aici totul se-nvârteşte,
Obligatoriu se roteşte,
Se mişcă de te-ameţeşte,
Căci orice astru aici porneşte
În direcţii drepte, strâmbe
Şi opuse, apoi rotunde,
Merg înainte şi fac tumbe,
Ca-ntr-o casă de nebuni,
În cosmos totul aduni.

Şi omul încearcă fără rost
Explicaţii cu folos;
Să explice-n fel şi chip
Universul prototip!

Şi-n fond, oare ce contează
Tot ce se realizează?
La ce bun se exploatează
Aştrii ce ne minunează?
Satisfaci curiozitatea,
Aflând astfel noutatea;
Curiozitatea omenească,
Ce nimeni nu poate s-o stăvilească.

Astfel afli într-un cuvânt
Un important amănunt:
Ştii că Soarele e-o stea
Şi Pământul o planetă,
Că Luna este şi ea
Satelit şi nu cometă.

Şi toţi aştrii îi vezi buni
În doar trei dimensiuni:
O lăţime şi-o lungime,
Aplicându-le-nălţime;
Şi astfel ai obţinut
Un astru foarte ştiut.
Un astru sau o sfârlează,
Oare asta ce contează?
O stea, sau, poate, planetă,
Un meteor, ori cometă,
Poate un meteorit,
Sau mai bine satelit;
Ori o fi cumva pulsar,
De nu-l cheamă quasar?
Sau, probabil, supernova,
"Golul negru", ori, poate, nova.
N-are a face, orice-ar fi
Face parte din aştrii.

Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire.
Totu-i atât de frumos:
Priveşti sus şi vezi în jos;
Într-un mod misterios
Lumea s-a întors pe dos!

O adevărată aiureală;
Ce să mai înţelegi?...
Că-ţi vine ameţeală!
Vezi deodată un ştiu eu ce,
Important pentru că e;
Şi vrei să ştii imediat
Ce-i cu astrul observat.

Şi astfel se descoperă
O adevărată capodoperă:
Calcule şi cercetări,
Precise, cu experimentări!
Definiţii, ipoteze,
Teoreme, pioneze...
Demonstraţii, descoperiri,
Invenţii şi năluciri.

Şi astfel noaptea nevinovată
Se transformă-n citre toată;
Devine doar geometrie.
Nu-i de ajuns; necesită şi chimie,
Fizică, astronomie...

Şi deodată, fără teme,
Cerul tot devine semne;
Linii, dungi şi punctuleţe,
Împrăştiate şi răzleţe,
Formând anumite figuri,
Privite din mai multe unghiuri:
Învârtite, răsucite,
În toate felurile privite;
Şi din faţă şi din spate,
Pe dreapta sau dintr-o parte,
De sus şi apoi de jos,
Mai la stânga şi pe dos.

Figuri ce mereu se schimbă,
Căci ele nu stau; se plimbă!
Şi oricât ai încerca
Mereu iese altceva.
Pân' la urmă reuşeşti,
Rezultatul îl găseşti,
Figura o stabileşti,
Însă cum o denumeşti?

Carul mare, Carul mic,
Stea Polară şi nimic...
Mai înaintezi un pic
Şi-ai dat peste ceva sferic.
E planetă sau nu e?
Venus, Terra, ori Marte?
Sau cometă poate ar fi
Kohouteck sau Halley?
Vezi acolo constelaţii
Şi roiuri de galaxii;
Descifrezi la puzderii,
Stele, stele, mii şi mii:
Steaua Sirius, Alcor, Vega,
Soarele şi Andromeda;
Nebuloasa Crabului
Şi golurile cerului.

Se vede şi Calea Lactee
Cu braţele-i încrucişate,
În spirale aranjate
Şi lentilă dintr-o parte.
Ani-lumină nu contează
Chiar dacă le distanţează.
Toate-s puncte mici şi mari,
Minunate ca atari.

Şi atunci nu-i o amăgire
Cosmosul dintr-o privire?!...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!