Râul uscat
Eu, râul - acum sunt propria-mi albie
poți să mă treci cu talpa uscată
dar numele nu mi-l uita
Sunt râul care așteaptă ploaia
ea va veni dinspre munte
Sunt râu bătrân
așează-te pe pietrele mele
și dacă crezi în mine
cântă-mi torentul învolburat și adâncile ape
Din păduri sălbăticiunile vor veni să asculte
vorbește-le despre mine
cu buzele tale crăpate de sete
Cântă-mă
tu care ai băut din apa mea
și ți-ai spălat ochii
spre a vedea.
poezie celebră de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.