Prețul fericirii - Nevoia de revoltă I
Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!
În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile pașilor mei,
Au făcut șanțuri cu mocirlă lipicioasă
Din lacrimi, suspine și abisuri.
Un glas a strigat că,
Speranța nu te lasă să mori!
Dar ea, se îngroapă odată cu mine.
Mâlul mi-a ajuns la glezne,
La genunchi,
La coapse... si tot urcă sau eu cobor,
Nu mai știu exact.
Caut, caut o ieșire ca o idee
Dar mă afund mai mult.
Nimeni un știe de ce suspin
Țipătul meu seamănă a cântec
De pasăre spin!
Mi-a ajuns la piept toată mizeria
Iar inima mea, se zbate
A iubire tainică
Regăsită într-o icoană prăfuită
Ieșită precum aburii din pământ reavăn
În așteptarea unui alt timp, mai altfel.
Îmi simt în gât,
Gustul clipelor de bucurii pierdute
Dintr-o viață care n-a fost a mea
Un gust sălciu, învechit, expirat...
Trag în piept noroaie
De lacrimi și iluzii blazate
În loc de aer simt moarte!
Nu-mi mai e sete de curcubeu
Nu-mi mai e foame de apusuri roșcate.
Mi-au rămas ochii la locul lor
(porți spre suflet... si ei rătăciți)
Nici nu mai știu de ce sunt deschiși
E intuneric...
Mai bine îmi las pleoapele
Să-mi cadă a adormire
Ca un somn, ca o uitare,
Ca o moartea...
Sunt ciupita de colțul ochiului
De se clatină întunericul
Ca o undă de ape
În care cineva a aruncat o mână
Să tragă înecatul pe jumătate
Se miră ochii cu priviri mioape.
Ceva, ca un semn de întrebare
A apărut în întuneric
Cu formă de stea căzătoare
Și culoare de cer eteric
Seamănă a Guzmania
Care vrea să crească
Sub geana mea înlăcrimata
Alungând spaima și mânia
Înălțându-se mai mult, eliberată.
Mi s-a făcut sete
Și-mi vine să urlu a voința
Am nevoie să mă revolt,
Să prind curaj, să lupt,
Vreau biruință!
Să sparg cercul frustrărilor
În care ieri m-a aruncat
Pe motiv că,
Am așezat iubirea și îngăduința
Mai presus de ură și ipocrizie
Dă-mi Doamne revolta,
Să strivesc întunericul pe vecie!
Mii de bucăți să țâșnească
Precum artificiile
În nopțile de trecere dintre ani
Să se facă lumină
Cu forme de răsărituri și apusuri,
Cu ploi de stele căzătoare!
Să-alerg bucuroasă pe câmpuri
Cu brațele deschise spre soare
Să-mi fac cunună din toate
Pe care să le port agățate.
Sunt vie și dezinvoltă,
Am mare nevoie
De-o aprigă revoltă!
poezie de Gabriela Petcu (2008)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre revoltă
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre iubire
- poezii despre bucurie
- poezii despre Soare
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.