Lumea în criză
Ce nătângi!
Ce prostie!
Mânați de lene, împunși de lăcomie,
am inventat mașina care
înghițindu-ne de vii,
devine vie.
Foarte bine!
Acum, trecând pe drum de jumătate:
fără suflet - fără iubire -
- fără cer, fără adevăr, fără pace;
de noi înșine, în noi înșine, închiși,
mă întreb, la comandă, de frică, ce vom face:
vom ucide,
ne vom lăsa uciși?
poezie de Mădălina Grama Toma (6 martie 2009)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.