Captivul
În temnița umedă zac zăvorât.
Un șoim, în robie de mic, amărât,
Tovarăș al meu, ciugulește-un hartan
De carne, bătând din aripi lângă geam.
Se-oprește, și capul spre geam întorcând
El parcă ghicește ascunsul meu gând.
Din ochi mă îndeamnă țipând, ca și cum
mi-ar spune: "E vremea să mergem la drum!
Și tu ca și mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munții cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vântul... și eu!"
poezie celebră de Pușkin (1822)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.