Prorocul

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu sase aripi, luminoasă,
Usor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasa
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Si vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Si serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutacioasa limba,
Desarta, -n veci nedreapta, strâmba,
Si limba sarpelui-nteleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreapta.

Apoi cu sulita de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Si inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie
Si-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi s-auzi,
Cunoaste voia mea cea sfântă
Si-n mintea celor orbi si muti
Cuvântul tău de foc împlântă!

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!