Dar existăm...
Când nu existam
umbre întâmplătoare
ne visau certitudini
pe baricade de nisip
la margini de oceane
probabile.
Când credeam că nu existăm
ne inventam
din amintiri rebele
sau din priviri seducătoare
în oglinzi excentrice.
Când speram să existăm,
șoaptele neîntâmplate
sucombau în anonimat
atârnând de lobii urechilor.
Dar, în sfârșit, existăm.
Umbrele ni se ating
și se alintă pe furiș
la margini de clipe
interzise.
poezie de Luminița Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre urechi
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seducție
- poezii despre ocean
- poezii despre nisip
- poezii despre interdicții
- poezii despre existență
- poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.