Ninge-n ochii tăi cu linişti albe

ninge, ninge,

ninge-n
casa de pământ
din cimitirul cerului,
ninge peste tine
şi-n ochii tăi sticloşi
cu linişti albe, mamă.

Ştiu, este posibil

să îmbâtrânesc mai repede
când tu nu eşti,
de aceea şoaptele-mi
stau ascunse-n tăceri de heruvim,
ochi aţintiţi spre poarta-ţi
nedeschisă de nimeni
limba de plumb a liniştii.

Te zăresc undeva

printre lacrimi de ceară,
gândurile mele stinghere
te văd tristă,
îngândurată şi mică.

Te-aş chema,

dar nu ştiu dacă ţipătul meu
te va atinge,
aducându-mi
mângâierea sărutului
şi binecuvântarea ta
ca pe o reflexie.

Mamă,

tu ai plecat
într-o croazieră în timp,
de aceea
nu ţi-am spus niciodată, adio…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Votează! | Copiază!