Umbra
Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.
- Poți să te culci, e ora și noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, și tot nimic.
O umbră ești acuma, și pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, și lampa afumată...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
1 Mona [din public] a spus pe 22 septembrie 2010: |
Excepțională poezie. |
2 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 24 august 2012: |
Bacovia, inegalabilul Bacovia... |