Clipă, o rămâi!
Am rămas prosternată
ca un dac la picioarele
Columnei traiane:
mal, mazăre, viezure,
îngânam nătâng...
am pășit în universul tău
tumultuos ca o cascadă,
am zărit roibi înspumați
zvâcnind lateral
să nu li se pună zăbala,
m-am simțit ca Zalmoxis,
sclav la Pitagora,
neînstare să cuprindă
în memoria sa
toate paradigmele
matematicii și filosofiei...
eu am rămas contemplând
râul calm unde piroga
s-a echilibrat
continuând să alunece
spre mare...
un timp am crezut că
acest peisaj ireal
mă poate absorbi în el,
de aceea am zis:
clipă, o, rămâi!
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre sclavie, poezii despre râuri, poezii despre picioare, poezii despre peisaje, poezii despre matematică sau poezii despre filozofie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.