Călătorie în interior

În călătoria cea lungă în sinele tău
Sunt multe ocolişuri, locuri sălbatice, uitate şi nemarcate,
Unde şisturile alunecă primejdios
Şi roţile din spate aproape-atârnă deasupra prăpastiei
În momentul schimbării de direcţie, a punctului de pivotare.

Îmbrăţişaţi-vă strâns, feriţi-vă de pietrele care cad.
Găuri spărgând drumurile, măguri bătute de vânt, canioane,
Pâraie umflate vara de aversele care se năpustesc peste văile înguste.
Trestii aplecate de rafalele vântului şi-ale ploii,
Cenuşii din cauza iernilor lungi, cu tulpinile arse de verile târzii.

Sau poteca îngustându-se,
Şerpuind în sus spre şuvoaiele cu pietre ascuţite,
Arinul şi mesteacănul de munte,
Mlaştina vie a nisipurilor mişcătoare,
Drumul închis în cele din urmă de-un molid prăbuşit,
Hăţişurile întunecându-se,
Viroagele urâte.

poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!