Medicul mi-a cerut să renunț la băuturi
I-am spus, rugându-l să mă-asculte:
Pot să renunț, cum zici, la multe,
Ce spui că sunt dăunătoare.
Renunț deci la răcoritoare
Ce au mult zahăr, chimicale,
Substanțe artificiale,
Renunț la Fanta, Coca-Cola,
Mirinda, Pepsi și Quick-Cola.
Renunț de azi și la spirtoase,
Căci spui că sunt nesănătoase:
Renunț, deși e cam târziu,
La votcă, țuică și rachiu,
La coniac, vermut, palincă,
La vișinată, rom, horincă,
La whisky, scotch, burbon și gin,
Dar nu și la divinul vin.
pamflet de George Budoi din Elogii vinului și viei (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.